Credit: Rareș Tileagă

Publicat in

10 iulie 2014

Comentarii

0 Comentarii

Localizare pe hartă

Vezi pe harta mare

Cascada Vânătarele Ponor

Spectacolul naturii- Vânătarele Ponor. 

Ape repezi ce se pierd sub stânci şi zeci de metri de pereţi vineţii compun cel mai impunător peisaj din judeţ.n Rezervaţia este unică în felul său, fiind drenată subteran, iar cele trei pâraie ce se unesc aici, se pierd în masivul calcaros şi îl străbat prin Huda Lui Papară. Imenşii pereţi alb-cenuşii pictaţi în dungi violet, foşnetul mestecenilor, tumultul apei în cădere, pâraie ce se ascund sub stâncă, sunt decorul unui peisaj care îţi taie respiraţia.

 

Se povesteşte că, atunci când lacurile subterane ies din matcă, balaurii adâncurilor se scaldă. În vechime aceştia erau alungaţi de asa-numiţii solomonari, care coborau în peşteră în căutarea lor.

 

Informaţii utile:

 

Categoria şi importanţa rezervaţiei: complexă; reprezintă un mare aven, cu un peisaj pitoresc determinat de prezenţa pereţilor calcaroşi, pe suprafaţa cărora apele de precipitaţii au format o serie de fâşii de culoare vineţie care contrastează cu albul-cenuşiu al calcarelor.

 

Poziţia geografică: rezervaţia - marele aven Vânătarea şi peştera Dâlbina care se deschide la extremitatea ei nordică (a rezervaţiei), este situată la marginea sud-vestică a culmii calcaroase Bedeleu din Munţii Trascăului, la confluenţa Văii Ponorului cu Valea Poienii. Alt. max. 680 m, alt. min. 600 m.

 

Coordonate: 46º22´15´´ lat. N; 23º27´30´´ long. E.

 

Căi de acces: pe DJ 107I Aiud – Ponor – Mogoş (prin localităţile Râmeţ, Valea Poienii, Ponor) şi pe DC 105 din Sălciua de Jos, Sub Piatră spre satele Vale în Jos sau Valea Poienii.

 

Suprafaţa şi limitele: 1,5 ha; în partea de nord, est şi sud rezervaţia este delimitată de pereţii abrupţi ai avenului, care se continuă spre vest cu versanţii moderat înclinaţi, unde se află şi confluenţa Văii Ponorului cu Valea Seacă. Zona ştiinţifică şi zona strict protejată o formează întregul aven, zona tampon o constituie pădurile înconjurătoare, care au statut de păduri de protecţie.

 

Clima este răcoroasă şi umedă în cea mai mare parte a anului. Temperatura medie anuală oscilează între 4 – 6 ºC ; temperatura medie a lunii iulie între 14 – 16 ºC, iar cea a lunii ianuarie -4 –  -5 ºC. Amplitudinea medie anuală atinge 18 – 20 ºC. Precipitaţiile atmosferice sunt abundente, cantitatea medie anuală fiind cuprinsă între 800 – 1000 mm. Durata stratului de zăpadă este de 90 – 100 zile, iar grosimea medie totalizează 60 – 70 cm. Ca urmare a situării rezervaţiei într-o dolină uriaşă, ea beneficiază de un topoclimat de adăpost la care se adaugă şi influenţa substratului calcaros.

 

Anul înfiinţării şi documentul de constituire: 1969 – Decizia 175/1969 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Alba.

 

Situaţia administrativă: comuna Ponor, satul Vale în Jos şi comuna Sălciua, satul Dumeşti.

 

În rezervaţia naturală propriu-zisă se interzice:

-          colectarea rocilor, culegerea florilor şi fructelor, tăiatul lăstarilor şi a copacilor;

-          păşunatul, pescuitul şi vânatul animalelor şi păsărilor sălbatice;

-          aprinderea focului şi distrugerea tablelor indicatoare;

-          practicarea turismului pe poteci neamenajate.

0 Comentarii

Trimite mesajul
Copyright © 2014 www.turismalba.ro